Despre noi
Prezentare
Abatorul și fabrica de procesare a cărnii Dósa este o afacere de familie fondată în anul 1992, care din 1998 asigură activități de abatorizare de porcine, bovine și ovine, și procesare și comercializare carne și produse din carne.
Compania noastră este prezentă pe piața industriei de prelucrare a cărnii de peste 23 de ani.
Am petrecut patru ani la primul nostru sediu din Eremitu, județul Mureș unde am muncit din greu pentru a trece peste dificultățile de la început, dar am ajuns și să recunoaștem frumusețea acestei profesii. În acest timp a fost construită fabrica de la sediul actual din Chibed iar noi ne-am continuat activitatea cu experiențele celor patru ani din spatele nostru, dar într-o formă mai modernă.
Abator și fabrică de procesare a cărnii Dósa

În 2009 în urma aderării la Uniunea Europeană, compania a trecut printr-o transformare majoră pentru a îndeplini toate standardele înalte, dar am reușit să îndeplinim toate criteriile și am obținut autorizarea Uniunii Europene pentru abatorul de porci, bovine și ovine, respectiv pentru procesarea completă a cărnii.
Compania noastră este, încă de atunci în continuă dezvoltare, iar noi ne străduim să ne ridicăm mereu la nivelul așteptărilor unei piețe mereu în schimbare și să satisfacem nevoia clienților noștri.
Despre magazinele noastre
Produsele noastre sunt comercializate în 14 magazine de prezentare, din județele Mureș și Harghita, respectiv furnizăm carne și mezeluri unităților de stat, restaurantelor, magazinelor și depozitelor mici din zonă.
Gama noastră de produse include peste 100 de preparate delicioase din carne, fabricate din ingrediente naturale, printre care: carne și cârnați afumați în mod tradițional, cârnați cu specific transilvănean, făcuți după rețete locale, salamuri crud-uscate de calitate, șuncă și crenvurști făcuți cu tehnologii moderne, pastă de mici, carne roșie proaspătă și, sezonal, carne de miel.
Despre fermă
Pentru toate acestea, considerăm că este esențială utilizarea ingredientelor și condimentelor de calitate, respectiv dedicația și atenția de care dăm dovadă în munca noastră. Pe lângă procesarea cărnii și abator, ne ocupăm și de agricultură și creșterea animalelor , deoarece acestea sunt activități interconectate.
Creșterea bovinelor, respectiv producția de furaje pentru animale, realizată cu aparatură modernă tot în comuna Chibed, joacă un rol important în activitatea noastră.
De asemenea, laptele provenit de la ferma de bovine este prelucrat într-o mică fabrică de prelucrare a laptelui din Chibed, deținută tot de AGRO PROD COM DOSA SRL.
Astfel, am reușit de-a lungul anilor, pas cu pas, să construim un cerc care include totul, de la primul pas al producției de alimente, prin agricultură până la creșterea animalelor, de la procesare până la vânzare, să ne asigurăm că produsul de pe rafturi nu e doar unul dintre multe altele, ci un aliment gustos, produs cu muncă asiduă și dedicare și, în același timp, să clădim un brand recunoscut, brandul Dósa.
Dósa Grill
Suntem mândri de faptul că angajăm peste 120 de persoane în unitatea de producție din Chibed, respectiv în magazinele noastre din județele Mureș și Harghita.
Nu în ultimul rând, în 2019 am deschis în Chibed un mic restaurant numit Dósa Grill, unde gustul tradițional al preparatelor realizate din ingrediente naturale joacă un rol principal, respectiv puteți degusta câteva produse din sortimentul nostru.
Restaurantul nostru are o capacitate de 100 de persoane și poate fi rezervat pentru orice tip de eveniment, asigurând un mediu plăcut și o atmosferă familială oaspeților.
Valorile noastre
- pasiune pentru tradiție
- meșteșug
- atenția față de furnizori și clienți